Toxoplasma gondii şi schizofrenia

ARTICOLE RECOMANDATE

• Parazitul cerebral comun, Toxoplasma gondii, poate influenţa cultura umană?
• Infecţia cu Toxoplasma gondii şi violenţa autodirecţionată la mame
• Răspunsul imun anti-gluten consecutiv infecţiei cu Toxoplasma la şoareci

Rezumat

Studii epidemiologice recente, sugerează că agenţii infecţioşi ar putea contribui în unele cazuri de schizofrenie. La animale, infecţia cu Toxoplasma gondii poate altera comportamentul şi funcţia neurotransmiţătorilor. La oameni, infecţia acută cu T. gondii poate determina simptome psihotice similare acelora prezente la persoanele cu schizofrenie. Încă din 1953, un total de 19 studii despre anticorpii T. gondii la persoanele cu schizofrenie şi alte tulburări psihiatrice severe şi martori au fost menţionate: 18 au avut un procent mai ridicat de anticorpi la persoanele afectate; în 11 studii diferenţa a fost semnificativă statistic. Două alte studii au determinat că prezenţa pisicilor în copilărie a fost un factor de risc în apariţia schizofreniei. Unele medicamente folosite în tratamentul schizofreniei inhibă replicarea T. gondii în culturile celulare. Stabilirea rolului T. gondii în etiopatogeneza schizofreniei ar putea conduce către noi remedii în prevenirea şi tratamentul bolii.

Schizofrenia este o boala neuropsihiatrică larg răspândită, fară cauze bine determinate, care afectează aproximativ 1% din populaţia adultă în Statele Unite şi Europa. Prezenţa frecventă a schizofreniei între membrii familiei persoanelor afectate, sugerează că factorul genetic ar putea avea un rol în etiologia bolii, şi, au fost identificate unele posibile gene predispozante. Factorii de mediu sunt de asemenea importanţi. De exemplu, studii epidemiologice au stabilit că naşterea în perioada iarnă-primăvară, naşterea urbană şi infecţia perinatală şi postnatală sunt toţi factori de risc pentru boala care s-ar manifesta mai târziu în timpul vieţii. Aceste studii au reaprins un interes în rolul agenţilor infecţioşi în schizofrenie, un concept propus mai întâi în 1896 (1). Acest rezumat se axează pe dovezi corelate specific cu Toxoplasma gondii în etiologia unor cazuri de schizofrenie.

T. gondii este un parazit intracelular al încrengăturii Apicomplexa. Ciclul său de viaţă poate fi completat doar prin pisici şi alte feline, care sunt gazdele definitive. În orice caz, T. gondii infectează de asemeni o varietate largă de gazde, incluzând oamenii. Pentru multe mamifere, T. gondii este cunoscută drept o cauză importantă a avorturilor şi naşterilor premature şi a infecţiei selective a ţesutului muscular şi cerebral. O varietate de simptome neurologice, incluzând lipsa coordonării, tremurul, scuturarea capului şi convulsiile au fost descrise la oi, porci, vaci, iepuri şi maimuţe infectate cu T. gondii (2).

Oamenii s-ar putea infecta prin contactul cu excrementele de pisică sau consumând carne subpreparată. Importanţa acestor moduri de transmitere ar putea varia în diverse populaţii (3). Răspunsul individual la infecţia cu Toxoplasma a fost determinat de statutul imun, momentul infecţiei şi compoziţia genetică a gazdei şi organismului (4).

Organismele Toxoplasma s-a demonstrat că ar perturba învăţarea şi memoria la şoareci (5), şi produce modificări comportamentale atât la şoareci cât şi la şobolani. Un interes aparte prezintă studiile care arată că şobolanii infectaţi cu Toxoplasma devin mai puţin neofobici, conducând la diminuarea repulsiei lor naturale pentru mirosul pisicilor (6). Aceste schimbări comportamentale cresc şansa ca şobolanul să fie mâncat de o pisică, oferind posibilitatea Toxoplasmei de a-şi finaliza ciclul de viaţă, un exemplu de manipulare dirijată evoluţionar, a comportamentului gazdei de către parazit.

La oameni, Toxoplasma este o importantă cauză a avorturilor şi naşterilor premature după infecţia primară a femeilor gravide. Microorganismul poate traversa placenta şi infecta fetusul. Simptomele toxoplasmozei congenitale includ modificări anormale în dimensiunea capului (hidrocefalie sau microcefalie), calcificări intracraniene, surditate, convulsii, paralizie cerebrală, afectarea retinei şi retard mental. Unele sechele ale toxoplasmozei congenitale nu sunt evidente la naştere şi s-ar putea să nu devină vizibile până în al doilea sau al treilea deceniu al vieţii. Hidrocefalia (7), creşterea dimensiunii ventriculare (8), şi declinul cognitiv (9) au fost de asemeni observate la unele persoane cu schizofrenie şi alte forme de psihoză.

Unele cazuri de toxoplasmoză acută la adulţi, sunt asociate cu simptome psihiatrice cum ar fi iluziile şi halucinaţiile. Un rezumat cu 114 cazuri de toxoplasmoză dobândită, menţiona că “tulburările psihiatrice erau foarte frecvente” pentru 24 de pacienţi implicaţi (10). Raportările de caz descriu o femeie în vârstă de 22 ani care manifesta credinţe bizare şi paranoide (“spunea că nu are vene în braţe şi picioare”), discurs dezorganizat şi platitudine afectivă; o femeie în vârsta de 32 ani care avea halucinaţii auditive şi vizuale; şi o femeie în vârstă de 34 ani care a experimentat halucinaţii auditive şi tulburare de raţionament (11). Schizofrenia a fost diagnosticată în toţi cei trei pacienţi, dar mai târziu s-au manifestat simptome neurologice, care au condus la diagnosticul corect de encefalită provocată de Toxoplasma.

Manifestările psihiatrice ale T. gondii se evidenţiază de asemeni la persoanele imunocompromise suferind de SIDA, la care infecţiile latente au devenit reactivate. Revizuirea unor astfel de cazuri SIDA cu toxoplasmoză a sugerat că starea mentală alterată, ar putea exista pentru un procent de până la 60% din pacienţi şi că simptomele ar putea include iluzii, halucinaţii auditive şi tulburări de raţionament (12).

Studii suplimentare au certificat că persoanele confirmate serologic ca infectate cu Toxoplasma au evidenţa unor modificări psihiatrice, în absenţa unui istoric de infecţie cu Toxoplasma manifestată clinic. Studii în care testele de personalitate au fost aplicate adulţilor sănătoşi, au indicat că anticorpii serici la T. gondii sunt asociaţi cu alterări ale comportamentului şi capacităţilor psihomotorii (13). Seropozitivitatea la Toxoplasma a fost de asemeni asociată cu lipsa de “energie sau oboseala” la şcolari (14). Din perspectiva acestor constatări, am hotărât să derulăm studii serologice şi să parcurgem literatura de specialitate pentru corelaţii suplimentare între infecţia cu Toxoplasma şi schizofrenie.

Studii serologice ale pacienţilor cu schizofrenie

Studii înainte de 1980

În timpul cercetării noastre, am descoperit că multe studii au fost publicate în alte limbi decât engleza, şi nu au fost listate în bazele de date indexabile. Prin contact direct cu autorii şi obţinând referinţele menţionate în comunicările lor, am identificat 13 studii relevante publicate între 1953 şi 1979 (15, 27), după cum este listat în Tabel. Caracterul părtinitor al unor lucrări este probabil, de vreme ce studiile negative ar fi fost mai puţin probabil să fie submise sau publicate.

Cele 13 studii au folosit o varietate de metode imunologice pentru măsurarea anticorpilor, incluzând testul cu vopsea Sabin Feldman, testul cutanat şi fixarea complementului (CF). Un studiu a folosit un test în care un alcaloid al T. gondii a determinat un peşte tropical, Lebistes reticulatus, să-şi schimbe culoarea (19). Unele studii au comparat eficacitatea relativă a două teste diferite. Cele mai multe dintre studii au definit rezultatele pozitive la Toxoplasma, ca prezenţa unei reacţii cutanate sau anticorpi peste un anumit titru, dar adesea fără a specifica detaliile precise ale metodei; astfel, comparaţia vechilor studii fiecare cu celălalt nu a fost posibilă. Multe dintre aceste studii de asemeni nu au specificat ce criterii de diagnostic au fost folosite pentru schizofrenie, dar devreme ce cel puţin 12 dintre acestea au folosit pacienţi spitalizaţi, este probabil ca pacienţii să fi avut o tulburare psihiatrică severă. Similar, cele mai multe dintre studii nu au specificat originea grupului lor martor, menţionând doar detalii precum „681 de persoane sănătoase care muncesc sau studiază în oraşul Gdansk” (15).

Cu toate aceste limitări, 12 dintre studii au constatat că grupul pacienţilor avea un procent mai mare de anticorpi la Toxoplasma decât grupul martor. În 8 dintre studii, creşterea a fost semnificativă statistic prin rădăcina chi la nivelul p < 0.05. În aceste două mari studii, Kozar (15) în Polonia a raportat anticorpi la 495 (52%) pacienţi internaţi cu probleme psihice , comparativ cu 170 (25%) din 681 de martori, iar Roch şi Varela (25) în Mexic, au găsit anticorpi la 836 (86%) din 973 pacienţi cu schizofrenie comparativ cu anticorpii găsiţi în 30% din populaţia globală.

Studii începând cu 1999

Nu am găsit nici un studiu realizat între 1979 şi 1999. Din acel moment, şase studii au fost desfăşurate, incluzând pe al nostru (28, 32). Toate au folosit metode de imunoevaluare enzimatică pentru măsurarea anticorpilor la Toxoplasma. Toate studiile au folosit de asemeni criterii moderne de diagnostic pentru schizofrenie; iar trei studii au inclus pacienţi care erau la primul episod de boală. Toate studiile şi-au stabilit propriile grupuri martor, şi, câteva încercări au fost făcute pentru a le corela cu grupul de control.

Rezultatele acestor studii sunt sumarizate în Tabel. În toate studiile pacienţii aveau mai mulţi anticorpi la Toxoplasma decât grupul de control, iar în cele trei studii desfăşurate în China şi Germania, între pacienţii care aveau primul lor episod de schizofrenie, diferenţele erau statistic semnificative. Unul dintre studiile cu prime episoade desfăşurate în Cologne de către Leweke et al. (32), a delimitat pacienţii aflaţi la primul episod, în cei care nu au primit vreodată tratament antipsihotic şi cei care au primit un oarecare tratament. Nivelurile anticorpilor pentru grupul tratat, erau intermediare între nivelurile grupului niciodată tratat şi cele ale grupului martor, sugerând că medicaţia antipsihotică ar fi scăzut nivelurile de anticorpi. Această concluzie este sprijinită de un studiu care a sugerat că un minim de tratament antipsihotic ar putea inhiba dezvoltarea T. gondii în culturile celulare (33).

Studiul Leweke et al. de asemeni a colectat fluid cerebrospinal (CSF) de la pacienţii aflaţi la primul episod. Nivelurile de anticorpi anti-Toxoplasma în fluidul cerebrospinal al pacienţilor netrataţi era semnificativ mai ridicat decât al martorilor normali (p < 0.0001) (32). Pacienţii trataţi aflaţi la primul episod au avut în fluidul cerebrospinal niveluri intermediare de anticorpi între cele ale pacienţilor netrataţi şi martori, după cum s-a găsit pentru seră.

Suplimentar acestor studii pe adulţi cu schizofrenie, un studiu a fost de asemeni dirijat prin analiza probelor serice obţinute la scurt timp după naştere de la femei gravide, care au născut copii la care s-au manifestat schizofrenia sau alte psihoze. Analiza preliminară sugerează o proporţie crescută a clasei de anticorpi imunoglobulină (IgM, dar nu IgG) la Toxoplasma gondii în mame a căror copii au manifestat mai târziu schizofrenie, sugerând că mamele experimentau o infecţie activă sau că aveau anticorpi IgM persistenţi, după cum s-a descris în alte studii. Nu au fost găsite niveluri crescute de anticorpi IgM pentru alţi patogeni perinatali cum sunt virusul rujeolei sau citomegalovirusul (34).

REFERINŢE: în comentarii

SURSA: Toxoplasma gondii and Schizophrenia