Cancerul renal şi boala celiacă
Latura necunoscută a grâului – Noi perspective asupra bolii celiace şi intoleranţei la grâu – fragment
AUTOR: Sayer Ji
Este posibil ca boala celiacă să reprezinte o reacţie extremă a unei intoleranţe globale la grâu, specifice speciei, pe care cu toţii o avem într-un grad variabil. Simptomele bolii celiace ar putea reflecta inteligenţa nativă a organismului când se confruntă cu absorbţia unei substanţe inerent toxice. Voi ilustra acest lucru folosind drept exemplu Aglutinina Germenelui de Grâu (WGA).
WGA (aglutinina germenelui de grâu), este o glicoproteină clasificată ca lectină, cunoscută ca având un rol important în patologia renală, cum este nefropatia IgA. În articolul: „Sunt dăunatoare lectinele alimentare?”, alergologul David L.J. Freed, explică cum WGA se ataşează de pereţii capilarelor glomerulare, celulele mesangiale şi tubulii renali (la om), iar la rozătoare, se ataşează de IgA, favorizând depozitele mesangiale”, aratând cum consumul de grâu poate cauza distrucţia renală la indivizii vulnerabili.
Într-adevăr, un studiu facut de Institutul de Cercetari Farmaceutice Mario Negri din Milano, publicat in 2007 în International Journal of Cancer, a studiat corelaţia între consumul de pâine şi cancerul renal. Au aflat că cei care consumau cel mai multă pâine, aveau un risc cu 94% mai ridicat pentru cancerul renal, comparativ cu cei care consumau cel mai puţin.
Dat fiind toxicitatea naturală pe care WGA ar putea să o aibă asupra funcţiei renale, este posibil ca în anumite cazuri predispuse genetic (de pildă genele specifice bolii celiace) organismul – în inteligenţa sa nativă – ia o decizie „administrativă”: ori permite distrugerea rinichilor (şi chiar a altor organe), până când se instaurează insuficienţa renală şi apoi decesul sau lansează un atac autoimun asupra vilozităţilor pentru a preveni absorbţia substanţei distructive, cea ce conduce la o malnutriţie relativă prelungită.
Aceasta este explicaţia tipică oferită pentru secreţia mucusului ce urmează după expunerea la anumite alimente intens alergenice sau potenţial toxice, de exemplu lactatele, zahărul etc. Mucusul înglobează substanţa ofensatoare, prevenind absorbţia sa, şi facilitând eliminarea sigură prin tractul gastrointestinal. Din această perspectivă, susceptibilitatea de boală celiacă prin gena HLA-DQ nu este pur şi simplu activată, ci utilizată ca o adaptare defensivă la expunerea continuă acţiunii unei substanţe dăunătoare. Pentru cei care nu au gena HLA-DQ, distrucţia autoimună a vilozităţilor nu se va instala la fel de rapid, iar expunerea la efectele toxic universale ale WGA cel mai probabil îşi va urma cursul fără nici un obstacol, până când distrugerea neobservată a organelor periferice conduce la diagnosticarea unei boli care aparent nu are vreo legătură cu ingestia grâului.
Pierderea funcţiei renale, poate fi doar vârful icebergului când ne referim la posibilele efecte adverse pe care proteinele si lectinele din grâu le pot determina. Daca tumora renala este o situatie probabilă, alte cancere pot fi de asemenea corelate cu aportul de grâu.
cancer rinichi, cancerul renal, tumora, intestin permeabil
SURSA: The Dark Side of Wheat – New Perspectives on Celiac Disease and Wheat Intolerance
ARTICOLE RECOMANDATE