"Divided Self" – R.D. Laing (Sinele scindat)

Nu se poate spune totul dintr-odată. Am scris această carte când aveam douăzecişiopt de ani. Am vrut să transmit mai presus de orice, că este posibilă înţelegerea oamenilor diagnosticaţi ca psihotici, mai departe decât se presupune în general. Cu toată această necesară înţelegere a contextului social, în special situaţia tensionată din cadrul familiei, astăzi simt cum chiar prin încercarea şi focalizarea asupra delimitării unui anumit tip de existenţă schizoidă, am căzut deja în capcana pe care încercam să o evit. Încă scriu în această carte prea mult despre Ei, şi prea puţin despre Noi.

Freud a insistat că civilizaţia noastră este una represivă. Există un conflict între necesităţile de conformitate şi necesităţile energiilor noastre instinctuale, explicit sexuale. Freud nu a putut vedea o rezoluţie facilă a acestui antagonism, şi a ajuns să creadă că în timpurile noastre, posibilitatea iubirii naturale simple, între fiinţele umane a fost deja abolită.

Civilizaţia noastră reprimă nu doar instinctele, nu doar sexualitatea, dar orice formă de transcendenţă. Printre oamenii unidimensionali,* nu este surprinzător ca cineva cu o experienţă imperioasă a altor dimensiuni, pe care nu o poate nega sau uita în întregime, să suporte riscul de a fi distrus de către ceilalţi, sau de a trăda cea ce ştie.

În contextul actualei nebunii universale pe care o numim normalitate, sănătate psihică, libertate, toate cadrele noastre de referinţă sunt ambigue şi echivoce.

Un om care preferă să fie mort, decât comunist, este normal. Un om care spune că şi-a pierdut sufletul, este nebun. Un om care spune că oamenii sunt maşini, poate fi un mare savant. Un om care spune că este o maşină, este ‘depersonalizat’ în jargon psihiatric. Un om care spune că negrii sunt o rasă inferioară, ar putea fi în mare măsură respectat. Un om care spune că pielea sa albă este o formă de cancer, este constatabil.

O fetiţă de 17 ani dintr-un spital de boli psihice, mi-a spus că era îngrozită că Bomba Atomică se află înăuntrul ei. Aceasta este o iluzie. Oamenii de stat ai lumii care se mândresc şi ameninţă că au arme apocaliptice, sunt cu mult mai periculoşi şi mai rupţi de realitate, decât mulţi oameni cărora li s-a atribuit eticheta ‘psihotic’.

Psihiatria ar putea fi, iar unii psihiatri sunt, de partea transcendenţei, a libertăţii autentice şi a adevăratei creşteri umane. Dar psihiatria poate fi cu uşurinţă o tehnică de spălare pe creier, de inducere a comportamentului ajustat, prin tortură nevătămătoare (preferabil). În cele mai bune locuri, unde cămăşile de forţă sunt abolite, uşile sunt descuiate, leucotomiile în mare măsură uitate, acestea pot fi înlocuite de către lobotomii şi tranchilizante mult mai subtile, care iau locul barelor lui Bedlam şi uşilor închise înăuntrul pacientului. Astfel, aş dori să subliniez că starea noastră ‘normală’, ‘ajustată’, înseamnă prea des abdicarea extazului, trădarea adevăratelor noastre potenţialităţi, că mulţi dintre noi avem doar un prea mare succes în dobândirea unui fals sine, pentru adaptarea la false realităţi.

Dar să lăsăm lucrurile aşa cum sunt. Aceasta a fost opera unui om tânăr bătrân. Dacă sunt mai bătrân, acum sunt de asemeni mai tânăr.

Londra, Septembrie 1964

R.D. Laing, antipsihiatrie, psihiatrie, tratament,

ARTICOLE RECOMANDATE

• Există viaţă înainte de moarte? (2002)