Efectul unei intervenţii dietetice asupra comportamentului autist
Scopul acestui studiu simplu-orb, controlat, a fost de a evalua efectul dietelor fără gluten şi fără caseină pentru copiii cu autism şi anomalii ale peptidelor urinare. Observaţii şi teste au fost derulate pe 20 de copii participanţi înainte de a fi repartizaţi aleator fie grupului pe dietă, fie celui martor. Perioada experimentală era de 1 an, după care observaţiile şi testele erau repetate. Reducerea semnificativă a comportamentului autist, a fost înregistrată pentru participanţii din grupul pe dietă, dar nu pentru cei din grupul martor.
13 – Comportamentul şi glutenul » Reichelt
Au fost publicate studii clasice asupra simptomelor autiste în boala celiacă (1), şi de asemeni pentru depresie (2). Dar desigur nu în toate (există ceva ce poate fi aplicat pentru toate?). Este foarte relevant că găsim niveluri ridicate de anticorpi împotriva proteinelor alimentare în sindromul Down (3). Efectul proteinelor alimentare este de asemeni vizibil din datele noastre asupra dietei şi autismului (4). În plus, o serie de condiţii neurologice au fost corelate cu intoleranţa la gluten.
Condiţionarea operantă – Skinner
Condiţionarea operantă este termenul folosit de B.F. Skinner, pentru a descrie efectele consecinţelor unui anumit comportament, asupra manifestării viitoare a acelui comportament. Există patru tipuri de condiţionare operantă: Positive Reinforcement, Negative Reinforcement, Punishment şi Extinction. Atât Positive Reinforcement cât şi Negative Reinforcement întăresc comportamentul, în timp ce Punishment şi Extinction îl slăbesc.