suplimente, shop, magazin, GetFit

Înţelepciunea superioară a viselor

viselor, subconstient

AUTORI:  Anthony Stevens, John Price
specialişti psihiatrie evoluţionară

TEORII NEUROPSIHOLOGICE ALE VISĂRII

[…]

Hobson chiar menţionează având confirmarea oamenilor din Senoi-Malaezia, care îşi analizează visele în fiecare dimineaţă, şi le consideră a fi un ghid pentru acţiunile şi preocupările lor curente: „La fel precum cei din Senoi”, adaugă Hobson, „consider visele ca fiind un indicator al stării mele interne, şi iau în considerare aceste date pentru autoevaluarea mea de zi cu zi.” Este exact acelaşi exerciţiu pe care Jung l-a practicat zilnic pentru cea mai mare parte a vieţii, după despărţirea sa de Freud.

Un alt cercetător important al viselor, elevul lui Kleitman, William C. Dement, căruia îi datorăm formularea ‘somn REM‘, a considerat de asemeni că visele sunt bogate în semnificaţii, şi pot transmite puteri transformatoare enorme. Unul din propriile lui vise dovedeşte acest lucru:

Cu nişte ani în urmă eram un mare fumător de ţigarete – până la două pachete pe zi. Apoi, într-o noapte, am avut un vis cât se poate de viu şi realist, în care aveam un cancer pulmonar inoperabil. Mi-l amintesc de parcă ar fi fost ieri, cum priveam umbra ameninţătoare din radiografia pulmonară, realizând că fusese infiltrat întregul plămân drept. Examinarea fizică ulterioară în care un coleg a identificat metastaze extinse în nodulii axilari şi inghinali, era la fel de vie. În cele din urmă, am experimentat incredibila suferinţă că viaţa mea era pe sfârşite, că nu îmi voi mai vedea copiii niciodată crescând, şi că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă aş fi renunţat la ţigări când am aflat prima dată de potenţialul lor carcinogen. Nu voi uita vreodată surpriza, bucuria, şi marea uşurare din momentul trezirii. Mă simţeam renăscut. Nu este nevoie să mai spun, experienţa a fost suficientă pentru a induce o sistare imediată a obiceiului meu de a fuma. Acest vis a anticipat problema, dar a şi soluţionat-o într-un mod care poate fi doar privilegiul unic al unui vis. Doar un vis ne poate permite să experimentăm o alternativă viitoare ca şi cum ar fi fost reală, asigurând în acest fel o motivaţie edificată supremă, pentru a interveni asupra acelor lucruri. (citat de: LaBerge, 1985, p. 192)

Acesta este un bun exemplu al înţelepciunii superioare care devine accesibilă prin intermediul viselor celui care visează, precum şi al influenţei terapeutice pe care o pot exercita corectând atitudinile potenţial autodistructive ale conştiinţei egotice. Respingerea viselor de această factură ca simple procese de ‘activare-sinteză‘ sau ‘învăţare inversă‘, este inechitabilă. Nici aceste teorii neurologice, reducţioniste, nu oferă o explicaţie utilă a evoluţiei viselor, de ce au persistat, şi care ar putea fi funcţiile lor psihobiologice.

SURSAEVOLUTIONARY PSYCHIATRY: A NEW BEGINNING (1996)

semnificaţia viselor; somn; autoevaluare; vis

Mesajul tău...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.