Amintiri din viitor

ARTICOLE RECOMANDATE

• TIMPUL: marea spaimă a omului

AUTOR: psiholog Szendi Gábor
Traducere din limba maghiară: Iulian Cioca; iulian.cioca at yahoo com

După cele scrise în articolul despre trecut, poate nu veţi fi surprinşi de faptul că viitorul de asemeni nu există. De fapt, viitorul există cu atât mai puţin decât trecutul, despre care avem cel puţin amintiri vizuale. În ce priveşte viitorul, avem de fapt doar fantezii, pe care totuşi de multe ori le trăim într-un mod la fel de realist precum amintirile din trecut. În viitor ne proiectăm coşmaruri: singurătate, boală, eşecuri, moarte, iar apoi din acest motiv ne panicăm. Temerile se derulează înaintea noastră ca un film, şi nu avem altceva de făcut decât să le împlinim. Gândirea cultivă, gândirea este realitate. Amprenta existentă în mintea noastră, de care este deja mai greu să ne eliberăm. Este amintirea viitorului care încă nici nu s-a petrecut. Se poate să ne fie teamă de ceva ce încă nici nu s-a întâmplat? Da, pentru că deja s-a întâmplat: modul de gândire este repetiţia premergătoare, apoi poate urma împlinirea. Cel care se prăbuşeşte, deja a făcut-o înainte în sufletul său de o sută de ori.

Realitate şi „Realitate”

Prin ce se deosebeşte realitatea de povestea inchipuită? Dacă judecăm după celulele creierului, vederea activează acelaşi cortex vizual, fie că ne închipuim, fie că într-adevăr vedem acel lucru. Sub efectul halucinaţiilor auditive, sunt activate ariile cerebrale responsabile cu auzul. Mişcările imaginate şi cele într-adevăr executate, activează aceleaşi arii cerebrale. Visele, atunci când suntem în această stare, le trăim cel mai adesea de parcă ar fi reale. Dacă în somn ne-a rănit cineva, chiar şi în timpul zilei putem avea un timp îndelungat resentimente. Vis şi realitate, închipuire şi realitate, separarea lor nici nu este atât de simplă. Pentru ca această neplăcere să nu provoace necazuri, evoluţia ne-a înzestrat creierele cu un comutator, care în faza de visare relaxează total musculatura, altfel ne-am manifesta şi în plan real conform visului. Michel Jouvet, un cercetător francez care a studiat creierul timp de aproape cincizeci de ani, a făcut nişte experimente în care a tăiat unor pisici nervul de inhibiţie musculară, iar pisicile s-au manifestat conform viselor pândind şoareci imaginari, aruncându-se pe ei, etc. Și în cazul oamenilor apare uneori acest tablou patologic, în care bolnavul îşi transpune visul în realitate în timpul somnului, punându-se pe sine şi pe alţii în pericol.

Diferenţierea în fiecare clipă a experienţelor reale de cele închipuite, este un act eroic al creierului nostru, care nu reuşeşte niciodată perfect acest lucru. Trăim într-un amestec permanent de adevăr şi ficţiune, iar în realitate nu există o caracteristică certă pe baza căreia să deosebim cu adevărat ce s-a întâmplat, ce credem doar că s-a întâmplat, sau doar ne-am gândit că se va întâmpla. „Realitatea”, adică experienţa prezentului în fiecare clipă, ne poate face să cădem într-o realitate la fel de uşor de crezut, după o situaţie dificilă în care este suficientă o singură gafă. Bolnavul cu sindrom Fregoli crede insistent că rude şi cunoscuţi de-ai săi sunt oameni ”înlocuiţi”, nu sunt ei, doar asemeni lor. Cel cu sindrom Cotard are o profundă convingere că este mort, că i se descompune corpul, că îi lipsesc organe interne. Realitatea este obiectul consensului, iar atât timp cât putem aparent comunica unii cu alţii fără obiecţii despre ”realitate”, credem că adevărul nostru este comun cu al celorlalţi. Acest consens aparent se duce prea uşor pe apa sâmbetei, iar neînţelegerile şi certurile din familie exemplifică faptul că nu există realitate comună, doar interpretare. Iar disputele sunt mereu întotdeauna pe tema cine interpretează corect realitatea comună şi urmările corespunzătoare. Cu aceaşi ardoare soţul poate să creadă că nu e îndatorirea lui să spele vasele în acea zi, cu care soţia poate să creadă că în mod sigur este rândul soţului. Cineva poate avea o convingere maximă că nu a jignit, dar celălalt să se simtă ofensat de afirmaţiile sale. Neînţelegerile şi concluziile trase greşit au în fundal mereu faptul că realitatea aparentă comună, nu este nici „comună”, nici ”realitate”. Nu există realitate, doar o interpretare a ei, redecorată cu dorinţe, experienţe, gânduri şi sentimente. Certurile, de cele mai multe ori nu sunt altceva decât tentativele de negociere în cea ce priveşte interpretarea realităţii, care pot ajunge uneori şi până la pălmuire. Pentru că realitatea nu este doar o problemă filosofică, fericirea noastră depinde de ea.

Viitorul, excluzând lucrurile în care nu suntem implicaţi, nu este altceva decât proiecţia prezentului experimentat subiectiv, şi realizarea autoîmplinirii ei. Dar având în vedere cât de subiectiv este acest lucru, chiar şi vorbind despre subiectivitate, lucrurile ”care nu ne privesc pe noi”, este doar o formulare generică pentru acele evenimente pe care am prefera să nu ni le atribuim. Sunt oameni care dacă lucrurile merg bine în cea ce-i priveşte, atunci îşi atribuie lor înşişi asta, dar sunt care o pun pe seama şansei. Există de asemeni şi reciproca, dacă celor dinainte li se întâmplă ceva rău, este atribuit unor factori exteriori şi în ultimul rând lor înşişi. Sunt care cred că soarta este în mâinile lor, dar şi cei care cred că se află în mâinile sorţii. Napoleon a afirmat că fiecare poartă în raniţă bastonul de mareşal, considerând că el singur şi-a desenat pe cer propria cale. Istoricii susţin însă că dacă nu era Napoleon, în locul lui ar fi fost altul. Bastonul de mareşal îl are oricine, dar sunt care iau asta în derâdere, şi-l abandonează la biroul de obiecte pierdute.

Viitorul este cel pe care îl proiectăm

O femeie s-a plâns unui terapeut că şeful îi vorbeşte mereu pe un ton ofensator, şi a întrebat care ar fi atitudinea potrivită faţă de acesta. Cu proxima ocazie, femeia a menţionat că nu a mai fost nevoie să se apere, pentru că şeful devenise parcă alt om. De când discuta cu terapeutul pe această temă, şeful nu-i mai vorbea dur. Desigur nu este întodeauna atât de simplu. Dar viitorul depinde şi de ce este scris pe chipul nostru. Viitorul îl cultivăm fie sub forma fanteziilor, pe care le proiectăm dinainte, sau deja purtăm deznodământul în fiinţa noastră. Creierul face în mod continuu predicţii în ce priveşte viitorul, şi adaptează astfel comportamentul nostru.

Dacă ne întoarcem  la un magazin pentru reclamaţii, dar pe faţa noastră se vede că nu credem în succes, sunt şanse mari ca nici să nu reuşim. Desigur, asta sună puţin ”karmic”, dar nu despre asta este vorba. Victimologia de exemplu, se referă la faptul că victima îşi atribuie deseori rolul de posibilă victimă.

Victimele potenţiale parcă ar transmite: ”vă rog să mă atacaţi, sunt complet lipsit de apărare”. O femeie povestea că atunci când s-a căsătorit cu soţul ei, i-a spus că doar o palmă dacă primeşte de la el, ea se mută. Nu a primit palme, însă a îndurat douăzeci de ani ca soţul ei să aibă amante. Ce-ar fi fost dacă atunci ar fi spus: ”la prima infidelitate mă mut acasă”? Viitorul este într-adevăr o presupunere pe care am obţinut-o din experienţele trecute. Ne cântărim propria valoare de sine, şi apreciem cam la ce şi la cât putem să ne aşteptăm de la partener, şef, de la vânzător, sau de la viaţă. Dacă asta credem, că valorăm puţin, că nu are rost să ne consumăm, atunci astfel de fantezii vom avea în legătură cu viitorul, că va trebui să ”acceptăm” multe. Și chiar o facem. Pentru că ce am anticipat, asta s-a întamplat. În ce priveşte relaţiile, viitorul este întotdeauna decis de ce îngăduim celorlalţi. Femeia de care vorbeam nu a permis palmele, dar a îngăduit amantele. De ce? Pentru că şi tatăl ei avea amante, şi a crezut că nu poate interzice asta. Viitorul este ficţiune născută în prezent, noi o plănuim şi o aducem la viaţă sau o lăsăm să întâmple. Sunt viziuni de viitor mai generale, constand în schiţarea unui drum de viaţă, sau caracteristicile principale ale unei etape ale vieţii, şi sunt viziuni de viitor, fantezii create clipă de clipă, care dacă sunt negative, apar mai degrabă în cazul tulburărilor anxios-depresive sau legate de stima de sine.

Boala, ca viitor apropiat

Noi avem un puternic efect asupra proceselor organismului, dar nu suntem conştienţi de acest lucru. Cel care ştie ce înseamnă relaxarea, sau poate trece în „starea alfa”, a descoperit că îşi poate relaxa conştient musculatura şi încetini respiraţia şi ritmul cardiac. Categoric funcţionează şi invers, însă oamenii obişnuiau să creadă că se dezvoltă ”spontan”, şi se numeşte atac de panică. Stările de rău anxioase, sunt de fapt stări somatice de agitaţie cu evoluţie progresivă create clipă de clipă, în care simptomele sunt amplificate de faptul că bolnavul se concentrează mereu la faza următoare, cum ar fi: ”Dumnezeule, oare n-o să-mi scadă acum şi pulsul!?” Aceasta este desigur o autosugestie destul de puternică pentru ca inima să bată într-adevăr mai rar. Atunci se gândeşte că imediat îl apucă transpiraţia, şi iată, sub efectul autosugestiei, curge apa pe el. În acest moment mintea bolnavului este cuprinsă de înspăîmântătorul gând despre cât de ruşinos va fi leşinul din metrou, şi deja simte că se apropie leşinul. Strategia terapeutică a acestui tip de accese, este de fapt înţelegerea faptului că bolnavul, pornind de la nişte manifestări somatice banale, dă naştere atacului proiectându-i etapele în viitor. Cel care se teme că se va izbi de copac cu bicicleta, se va izbi. Cei mai mulţi oameni depresivi şi anxioşi, introduc sistematic predicţii întunecate în contemplările viitorului. Funcţie de ce consideră ei boală, predicţia va face referire către acel lucru. Cel care se imaginează blocat în situaţii sociale, va eşua în situaţii similare. Este numit om cu fobie socială. Cel care mereu prevede catastrofe în viitor, acela e denumit în mod generalizat anxios. Cel care are atâtea fantezii cu infidelităţile din viitor, până ce partenerul se plictiseşte şi chiar îl părăseşte, are o gelozie patologică. Cel care are sentimente de inferioritate, mereu prevede că în viitor va avea parte de eşec. Cel care vede viitorul fără speranţă, acela nici nu face nimic în această privinţă, iar viitorul care urmează, va fi cu adevărat fără speranţă. Richard Bandler, părintele programării neurolingvistice a întrebat un bolnav: Spuneţi-mi, cum faceţi dumneavoastră asta?

Viitorul ca plan de viaţă

Planul de viaţă se naşte din convingerile despre noi înşine pe care le preluăm de la părinţi sau alte persoane importante. Oamenii ori preiau în mod direct ce cred părinţii despre ei, ori sunt incapabili de a alcătui viziuni de viitor prin care să se apere de cele întunecate ale părinţilor. Planul de viaţă e o viziune de viitor, în care ştim şi simţim aproape cu certitudine, că noi vom fi oameni importanţi (sau nesemnificativi). E la fel ca atunci când, după ce li se arată pe hartă, fiecare porneşte pe drumul care conduce la destinaţie. Ucigaşul lui Abraham Lincoln, John Wilkes Booth s-a pregătit toată viaţa să ducă la bun sfârşit o faptă măreaţă, pentru că mama sa, după naşterea fiului ei, vedea în flacăra şemineului cuvântul ”acasă”. Freud era atât de sigur pe el că trebuie să fie geniu pentru că literalemente s-a născut norocos. De aceea Ady credea că e vizionarul naţiunii pentru că s-a născut cu 6 degete precum regii Casei Árpád. Semnele deosebite nu crează oameni deosebiţi, ci credinţe deosebite. Și din asta va rezulta viitorul deosebit.

David P. Philips şi colegii săi, au studiat în 1993 cum este afectată speranţa de viaţă a chinezilor care trăiesc în America, în comparaţie cu americanii ”albi”, de predicţia bolilor prin horoscopul chinezesc. Horoscopul chinezesc asociază anumiţi ani de anumite boli, iar cei care s-au îmbolnăvit de respectiva boală pe care horoscopul a ”prezis-o”, aceia au trăit semnificativ mai puţin.
De exemplu, conform horoscopului în Anul Pământ s-au născut oameni mai predispuşi să facă tumori. Autorii au identificat 3041 de americani de origine chineză decedaţi din cauza unor boli canceroase care afectează sistemul limfatic. Acei chinezi care au suferit de boli canceroase limfatice, şi au fost născuţi în Anul Pământ, au trăit 59.7 ani în medie, pe când cei născuţi în alt an au trăit în medie 63.6 ani. La fel, cei care s-au născut în Anul Metal şi au fost predispuşi pentru diverse tipuri de boli respiratorii conform horoscopului, au trăit în medie 66.9 ani, pe când aceia care nu s-au născut în Anul Metal, au trăt în medie 71.9 ani. Între americanii albi, nu au existat astfel de diferenţe.

Astăzi începe restul vieţii tale!

Ce încă nu s-a adeverit sau nu s-a întâmplat, nu există. Prin urmare viitorul, adică ce se va întâmpla mâine, poimâine şi în viitor, va fi decis în funcţie de alegerile şi acţiunile noastre.
Dar dacă e atât de simplu, de ce nu ne imaginăm un viitor strălucit pentru noi înşine? Succes şi fericire? Dacă ar depinde doar de asta. Majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să vadă succes şi fericire, pentru că simt că lor nu li se cuvine. Nu pot reuşi. Doar sunt nişte oameni de rând, obişnuiţi, plictisitori. Proiectăm detaliat ”în viitor” ce credem despre noi înşine, ce aşteptări avem de la noi înşine şi de la viaţă. Apoi ”viitorul” confirmă. Iar noi ne liniştim. Ne resemnăm cu soarta noastră, de parcă nu noi am creat-o. Cel care se teme de provocări, le va evita. Astfel, viaţa lui într-adevăr va fi aşa cum şi-a închipuit-o, şi atunci are confirmat faptul că a gândit corect. Crede că a prevăzut viitorul. În realitate, el a creat acest viitor.
Să spunem că o femeie crede despre ea însăşi că nu este destul de atrăgătoare. Sau poate de-a dreptul urâtă. Astfel, nu poate fi pe placul nimănui. Îşi imaginează un viitor cu acest gen de speranţe, în care poate cândva o va lua şi pe ea, oricine ar fi. Astfel se aruncă cu capul înainte la prima oportunitate, se căsătoreşte dirijată de propriile frici, şi sunt mari şanse ca într-o zi să ajungă la ideea că nu este fericită. Atunci se consolează cu ideea că tot e mai bine decât să fii singur. Dar dacă viaţa devine tot mai de nesuportat, de-acum va cădea pradă fantasmelor tuturor, ce altceva poate să facă un om nefericit. Dar un lucru este sigur. Că va crede că viaţa sa a fost distrusă de propria urâţenie.

Chiar asta a distrus-o? Nu, ci fricile experimentate în prezent. Că s-a crezut urâtă şi s-a comportat ca atare. În consecinţă a atras în viaţa ei un bărbat care la fel gândea despre el însuşi că lui doar ”urâtă” i se cuvine. Ulterior s-au atacat reciproc, plângându-se că lor le-a fost menit doar un astfel de partener.

Doriţi să schimbaţi viitorul? Păcat de deranj, viitorul nu există. Doar prezentul se poate schimba, iar acesta va schimba ”viitorul”. Pentru asta să muncim. Întotdeauna, următorul minut din viaţă, în care deja am păşit.

fericire; succes; viaţă; timp

SURSA: A jövő emlékei