În orice caz, noi toţi preluăm cantităţi infime de proteine intacte după o masă (vezi de ex. Husby S et al (1985) Scand J Immunol 22:83-92), deci o scindare scăzută a fragmentelor din aceste proteine ar putea cu uşurinţă conduce către acumulare. O moleculă de gluten conţine 15 secvenţe opioide (Fukudome and Yoshikawa (1991) FEBS Letters 296:107-111), şi chiar 2.5 nanomoli/ml de sânge ar putea determina formarea unei ''avalanşe'' de peptide. Cu atât mai mult, fiindcă defectele peptidazelor în mod constant determină peptidurie (Watanabe Y et al (1993) Res Comm Chem Pathol Pharmacol 81:323-350; Abassi Z et al (1992) metabolism 41:683-685; Blau N et al (1980) J Inherit metab Dis 11 (Suppl 2) 240-242). Peptiduria este desigur un semn de hiperpeptidemie. Nu avem nevoie de o absorbţie crescută pentru a crea probleme, deşi aceasta ar accelera procesul şi dacă ar fi îndeajuns de puternic, ar putea depăşi chiar capacitatea normală de scindare. Că există transport al proteinelor alimentare intacte din intestin, în sânge, spre laptele matern, este demonstrat de articole în care antigeni intacţi au fost identificaţi în laptele matern