Rolul infecţiilor în bolile psihice

ARTICOLE RECOMANDATE

• Infecţia cu Toxoplasma gondii şi violenţa autodirecţionată la mame
• Toxoplasma gondii şi schizofrenia

Având în vedere o etiologie infecţioasă pentru orice boală psihică, există cel puţin patru categorii care pot fi luate în considerare. Mai întâi, sunt acele infecţii deja recunoscute că induc simptome psihiatrice. Acestea includ pneumonia, infecţia tractului urinar, septicemia, malaria, boala Legionarului, sifilisul, febra tifoidă, difteria, HIV, febra reumatică şi herpesul. (Ref: Chuang)

În timp ce efectele psihiatrice ale acestor infecţii sunt cunoscute domeniului medical, sunt rar investigate dacă prezentarea iniţială este făcută unui specialist în boli psihice. Mai mult, semnificaţia unora din aceste infecţii şi-ar putea avea originile în dezvoltarea prenatală. Cercetările desfăşurate la Centrul pentru Copii John Hopkins şi publicate în Arhivele de Psihiatrie Generală în 2001, au constatat că mamele cu certitudinea infecţiei Herpes Simplex Tipul 2 în timpul sarcinii, aveau copii cu risc aproape de şase ori mai ridicat de a dezvolta schizofrenie ulterior în timpul vieţii. Iar în SUA, Europa şi Japonia, zonele cu naşteri ale indivizilor care pe parcursul vieţii dezvoltă schizofrenie, reflectă îndeaproape distribuţia sezonieră a căpuşelor Ixode la momentul concepţiei (boala Lyme).

A doua categorie sunt acele infecţii parazite precum neurocisticercoza, în care creierul este direct invadat de agentul infecţios printr-un mecanism bine determinat, scanabil (vizibil la scanarea creierului), (chişti, leziuni, expansiune cerebrală). Semne ale bolii psihiatrice (depresia şi psihoza) au fost identificate în peste 65% din cazurile de neurocisticercoză (provocate de un vierme lat, a cărui incidenţă în SUA este în creştere din cauza cresterilor demografice a popuaţiilor imigrante străine.) [Ref: Forlenza] În timp ce mecanismele pentru manifestările psihiatrice sunt uşor de demonstrat când ţesutul cerebral este direct afectat, există de asemeni multiple raportări documentate în literatură despre simptome psihiatrice asociate cu alţi paraziţi precum giardia, ascarizii (vierme rotund), trichinela (provoacă trichineloza), şi Lyme borelia sau viruşii precum Borna virus. Există de asemeni informaţii asupra soluţionării acestor simptome psihiatrice când infecţia care se află la bază lor este tratată.

Dr. J. Packman de la Universitatea Yale a scris cu peste 10 ani în urmă că, „Pacienţii cu  infecţii parazite sunt mai predispuşi către schimbări de dispoziţie şi există o îmbunătăţire a statusului mental al unui subgrup de pacienţi psihiatrici care urmează tratament pentru paraziţi.” De fapt, un rezumat al 1300 de cazuri umane cu trichineloză în Germania, au constatat implicarea SNC (sistemul nervos central) în până la 24% din cazuri (Inflamaţia meningeală sau encefalita). [Ref: Froscher]

În cazuri precum neurocisticercoza, din punct de vedere clinic problema nu este absenţa unui mecanism clar definit, cât lipsa practicienilor calificaţi în sănătate mentală pentru obţinerea unui astfel de diagnostic sau chiar suspectarea lui. Chiar specialiştii în boli infectioase tind să subestimeze spectrul problemei, în parte din cauza subraportării (neurocisticercoza nu este o condiţie raportabilă în multe state, iar incidenţa trichinelozei este, credem noi, larg subestimată conform noilor analize de anticorpi făcute disponibile doar din 2003).

Următoarele sunt acele infecţii parazite, virale şi bacteriene precum toxoplasmoza şi streptococii, pentru care a fost demonstrată o strânsă corelaţie statistică cu boala psihică, dar sunt în desfăşurare cercetările pentru stabilirea unei corelaţii cauzale. La oameni infecţia acută cu Toxoplasma gondii poate cauza leziuni cerebrale, schimbări de personalitate şi simptome de psihoză incluzând iluziile şi halucinaţiile auditive. Cercetătorii de la Universitatea Rockefeller şi NIMH au sugerat că după infecţia streptococică unii copii pot avea un risc crescut pentru Tulburare Obsesiv Compulsivă. Toxoplasma gondii poate altera comportamentul si funcţia neurotransmiţătorilor. Din 1953, 18 din 19 studii ale anticorpilor T. gondii la persoanele cu schizofrenie şi alte tulburări psihiatrice severe, au raportat un procent mai ridicat al anticorpilor T. gondii pentru persoanele afectate. (De exemplu, într-un amplu studiu infecţia cu toxoplasmoză era de două ori mai frecventă la pacienţii handicapaţi mintali faţă de martorii sănătoşi, iar într-un studiu german recent al „indivizilor cu primul episod de schizofrenie în comparaţie cu martorii corelaţi, aveau anticorpi la toxoplasma 42% din primii, comparativ cu doar 11% din ultimii„).

Două alte studii au constatat că expunerea la pisici (principalul purtător în transmiterea toxoplasmei) în copilărie, este un factor de risc pentru dezvoltarea schizofreniei. Mai mult, anumite medicamente antipsihotice şi stabilizatoare de dispoziţie precum Haloperidol şi acidul valproic, au inhibat acest parazit in vitro la o concentraţie sub cea găsită în fluidul cerebrospinal şi sângele indivizilor traţati cu această medicaţie, sugerând ca unele medicamente folosite pentru a trata schizofrenia ar putea funcţiona de fapt prin inhibarea replicării Toxoplasma gondii. (Ref: Jones-Brando, Torrey, Yolken)

Alte studii au demonstrat că medicamentele antipsihotice ca Thorazin, Haldol şi Clozapin, inhibă replicarea virală şi că fluidul cerebrospinal al pacienţilor cu debut recent al schizofreniei, prezintă o creştere semnificativă a activităţii revers-transcriptazei (o enzimă), care este o componentă importantă a retrovirusurilor infecţioase (un tip de virus). Mai mult, când fluidul cerebrospinal al acestor pacienţi a fost utilizat pentru inocularea unei linii de celule pentru o maimuţă din Lumea Nouă, a existat o creştere de 10 ori a activităţii revers-transcriptazei, cea ce sugerează prezenţa unui virus care se multiplică. Malhotra a demonstrat absenţa homozigotelor CCR5-32 (coduri genetice specifice pereche) pentru mai mult de 200 de pacienţi schizofrenici – cea ce creşte dramatic susceptibilitatea la infecţia retrovirală (Ref: F.Yee).

Cercetările de acest gen l-au determinat pe virologul spitalului Johns Hopkins, Robert Yolken şi profesorul de psihiatrie, fost asistent special al Directorului Institutului Naţional de Sănătate Mentală, Dr. E. Fuller Torrey, să creadă că, toxoplasmoza este unul din câţiva agenţi infecţioşi care provoacă cele mai multe cazuri de schizofrenie şi tulburare bipolară. Ideea nu este nouă. De fapt, încă din 1922, faimosul psihiatru Karl Menninger a presupus că schizofrenia era „în cele mai multe cazuri produsul secundar al encefalitei virale.” Torrey observa că spre sfârşitul secolului 19 schizofrenia şi tulburarea bipolară au devenit din boli rare, boli relativ comune, în timp ce creşterea pisicilor ca animale de companie a devenit populară. Iar Yolken a conceput un studiu retrospectiv a 2500 de familii aratând că mamele ale căror copii care mai târziu au dezvoltat psihoze, erau de 4.5 ori mai predispuşi să aibă anticorpi de toxoplasmoză, faţă de mamele martorilor sănătoşi. Din cauza prevalenţei pisicilor ca animale de companie, o mare parte a populaţiei SUA (până la 50%) a fost expusă la toxoplasmoză, dar cei mai mulţi purtători imunocompetenţi au rămas asimptomatici până când o altă provocare imunologică precum HIV sau un alt parazit slăbeşte apărarea gazdei şi precipită expresia patogenică. Ceea ce face interpretarea stării cronice atât de înşelătoare, iar la Institutul de Cercetare pentru Boli Psihice Infecţioase ne asigurăm că se încearcă identificarea oricăror co-infecţii parazite înainte de a decide asupra unei direcţii terapeutice adecvate.

În cele din urmă, în timp ce toxoplasmoza primeşte multă consideraţie, datorită studiilor de pionierat şi mecanismului cunoscut al leziunilor cerebrale, există mulţi alti agenţi infecţioşi care nu ar putea viza creierul în mod specific, dar pot afecta grav funcţia mentală prin consecinţele cumulative ulterioare ale infecţiei cronice. În timp ce importanţa acestei legături în etiopatogeneza bolii psihice este rar recunoscută, aceste infecţii focale şi sistemice sunt foarte comune, iar efectele lor psihiatrice sunt adeseori severe. (Paraziţii sunt cele mai obişnuite cauze ale mortalităţii şi morbidităţii la nivel mondial.) În această categorie nespecifică se găsesc populaţii de paraziţi, protozoare, helminţi, bacterii, fungi şi virusuri care, dacă nu atacă şi incapacitează ţesutul cerebral şi funcţia neurotransmiţătorilor, fac acest lucru indirect, epuizând rezervele gazdei de nutrienţi esenţiali, interferând cu funcţia enzimelor şi eliberând o cantitate masivă de produşi de excreţie – otrăvuri intestinale şi toxine care perturbă metabolismul creierului. (Un singur vierme lat maturizat poate depune un milion de ouă într-o zi, iar viermii rotunzi, care infestează aproape 25% din populaţia lumii, depun 200.000 zilnic).

Nu uitaţi, creierul este cel mai cel mai intens organ consumator de energie. Reprezintă doar 3% din greutatea voastră corporală, dar utilizează 25% din oxigenul corpului tău, nutrienţi şi glucoza circulantă. De aceea orice perturbări metabolice semnificative, pot avea impact mai întâi asupra funcţiei creierului. Această legătură este generată statistic. Pacienţii psihotici au o prevalenţă mai ridicată a infecţiilor parazite decât populaţia obişnuită. Între 1995 şi 1996, cercetătorii de la Universitatea din Ancona au derulat analize coproparazitologice pentru 238 de rezidenţi din patru instituţii pshiatrice italiene şi au identificat paraziţi pentru 53.8% din rezidenţi, incluzând toţi cei cu devieri comportamentale (Ref: Giacometti). Din experienţa noastră paraziţii sunt adeseori implicaţi în disfuncţia cognitivă şi tulburările de stres emoţionale cronice, şi, pentru un privitor neinstruit, simptomele clasice ca apatia, epuizarea, confuzia, pierderea apetitului şi a memoriei, „stomacul nervos„, izolarea socială, letargia şi pierderea libidoului şi motivaţiei, sunt frecvent presupuse a semnala o tulburare depresivă, fără a fi făcut sau chiar încercat un diagnostic diferenţial adecvat. Adăugând confuziei simptomele clasice ale infecţiei acute, precum febra sau anticorpii crescuţi, adeseori se reversibilizează în stări cronice din cauza hipotiroidismului secundar şi imunodepresiei. Din nefericire, până când psihiatria occidentală va recunoaşte într-o măsură mai mare că legătura minte/corp funcţionează în ambele sensuri, pacienţii vor continua să sufere de o lipsă de facto a diagnosticului diferenţial în sindroamele identice clinic.

Chiar pentru acei clinicieni care recunosc efectele psihologice devastatoare pe care infecţiile intestinale, focale şi chiar dentare, le pot avea asupra funcţiei cerebrale normale, diagnosticul corect oferă provocări extraordinare. De fapt nişte proceduri standard de testare coproparazitologică, identifică mai puţin de 10% din infecţiile active şi chiar laboratoarele de specialitate holistice „care respectă politica„, omit multe infecţii nedetectabile în specimenele fecale, au şabloane de izolare necorespunzătoare, sunt extraintestinale sau altfel dificil de identificat. De exemplu, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste două miliarde de oameni sunt infectaţi cu viermi, deşi rareori vor apărea în investigaţiile coproparazitologice.

(Aceste cifre nu sunt surprinzătoare odată ce realizezi că vectorii de expunere sunt în mod potenţial orice mănânci, bei, respiri, sau atingi. Dacă crezi că trebuie să părăseşti ţara pentru a fi expus la paraziţi exotici, gândeşte-te din nou. De fapt, încearcă să mergi în bucătăria restaurantului tău favorit şi vezi dacă bucătarul vorbeşte engleza.)

La Institutul de Cercetare al Bolilor Psihice Infecţioase, folosim laboratoare multiple cu utilităţi complementare şi o combinaţie de proceduri de diagnostic ştiinţific avansat, incluzând microscopia O&P, detecţia multifluidă a antigenilor şi anticorpilor, coproculturi, imunoevaluări enzimatice, markeri mucosali, evaluări ale inflamaţiei, tehnici de imagistică şi alţi indici de laborator indirecţi combinaţi cu evaluări istorice şi clinice extensive pentru identificarea stresorilor infecţioşi cronici. (Pacienţii anterior diagnosticaţi cu „candidoză cronică”, adeseori află cum Candida era doar un cofactor sau o consecinţă a unor infecţii şi infestări mult mai semnificative care au creat obstacole vindecării pe termen lung.) Simptomele „psihice” adesea se îmbunătăţesc spectaculos când infecţiile neuroimune ascunse sunt tratate cu succes, iar metabolismul normal al creierului este reluat, în special în sindroamele cu „debut neaşteptat”. După identificarea şi tratarea infecţiilor principale, ne focalizăm pe refacerea apărării imunologice şi integrităţii mucozale pentru a preveni recăderea. Suplimentarea nutritivă prematură, chiar şi în anemia evidentă, poate fi contraproductivă, de vreme ce unele vitamine şi minerale (ex. fierul), pot fi factori de creştere pentru microorganisme, iar organismul le subreglează involuntar absorbţia în timpul infecţiei active. Însă suplimentarea nutriţională ulterioară formulată individual, este de obicei esenţială pentru recuperarea completă. De asemeni investigăm pacienţii pentru metale grele, noxe de mediu, mucegaiuri şi stresori electromagnetici, „Alergiile cerebrale”, intoleranţele alimentare, dieta şi multe alte variabile ce pot influenţa funcţia cognitivă şi afectivă. Pentru a grăbi recuperarea, abordarea noastră prin Medicina Holistică bazată pe dovezi, poate include tratamente adecvate prin consultarea nutriţioniştilor, homeopaţilor, acupuncturiştilor, fitoterapeuţilor şi antrenorilor.

Slăbirea sau pierderea funcţiei creierului este după cum se poate demonstra, cea mai înfricoşătoare şi invalidantă experienţă pe care o poate avea cineva. Aproape prin definiţie, intervenţiile psihologice sau psihiatrice standardizate, postulează o dihotomie între tulburările fizice si cele ale minţii şi este o cale lungă spre recunoaşterea importanţei etiologiei infecţioase în asistenţa sănătăţii mentale. Institutul de Cercetare pentru Boli Psihice Infecţioase oferă testare, servicii clinice şi consultaţii clienţilor din toata lumea şi instruieşte specialiştii în acest domeniu critic. Sunt disponibile consultaţii telefonice pentru distanţe lungi.

infecţii, paraziţi infecţioşi

SURSA: Alternative Mental Health