Asocierea dintre tulburarea de panică, tulburarea depresivă majoră şi boala celiacă: un posibil rol al autoimunităţii tiroidei
Rezumat
OBIECTIV:
Evaluarea asocierii dintre boala celiacă şi tulburările specifice de anxietate şi depresie, şi identificarea potenţialelor corelaţii patogenetice comune, cu anumită consideraţie pentru funcţia tiroidei şi autoimunitate.
METODE:
Cazurile au inclus 36 de pacienţi celiaci adulţi, 25 de femei şi 11 bărbaţi, cu vârste între 18-64 de ani. Martorii cuprindeau 144 de subiecţi sănătoşi corelaţi după sex şi vârsta fără evidenţe clinice sau istoric familial de boală celiacă. Diagnosticul de boală celiacă a fost obţinut pe baza istoricului clinic şi criteriilor serologice. Diagnosticele psihiatrice au fost formulate folosind International Composite Diagnostic Interview, conform criteriilor DSM-IV. Tiroida a fost evaluată prin palpare, ecografie şi determinarea hormonilor tiroidieni serici liberi (Free -T4, Free-T3), hormonul stimulator al tiroidei (TSH) şi autoanticorpii antitiroidieni (anti-TPO).
REZULTATE:
Comparativ cu martorii, un număr semnificativ mai ridicat de pacienţi celiaci au întrunit criteriile pentru tulburare depresivă majoră (TDM), pe toată durata vieţii [15 (41.7%) versus 30 (29.8%), P < .01] şi 6 luni [7 (19.4%) versus 9 (6.2%), OR = 3.2, chi(2) = 5.2, P < .05], şi tulburare de panică (TP), pe toată durata vieţii [5 (13.9%) versus 3 (2.1%), P < .001] şi 6 luni [3 (8.1%) versus 2 (1.4%), P < .05]. Prevalenţa anti-TPO era semnificativ mai ridicată la pacienţii celiaci, decât în grupul de control (11/36 = 30.5% versus 14/144 = 9.7%, P < .001). O frecvenţă mai ridicată a tulburării de panică (TP) şi TDM a fost găsită la pacienţii celiaci cu anti-TPO pozitivi, când erau comparaţi cu pacienţii anti-TPO negativi (4/11 = 36.4% PD in TPO+ versus 1/25 = 4% PD in TPO-, P < .01; 9/11 = 81.8% MD in TPO+ versus 6/25 = 9.5% MD in TPO-, P < .01).
CONCLUZIE:
Pacienţii afectaţi de boala celiacă tind să exprime o prevalenţă ridicată a tulburării de panică (TP) şi TDM, iar asocierea cu boala tiroidiană subclinică, pare a prezenta un risc semnificativ pentru aceste tulburări psihiatrice.
tulburarea de panică, tulburarea depresivă majoră
ARTICOLE RECOMANDATE