suplimente, shop, magazin, GetFit

Enteropatia sensibilă la gluten la pacienţii cu stomatita aftoasă recurentă

Shakeri R, Zamani F, Sotoudehmanesh R, Amiri A, Mohamadnejad M, Davatchi F, Karakani AM, Malekzadeh R, Shahram F.
Centrul de Cercetare a Bolilor Digestive, Universitatea de Stiinţe medicale din Teheran, Teheran, Iran

Rezumat

CONTEXT:

Enteropatia sensibilă la gluten (ESG) este o enteropatie autoimună declanşată de ingestia cerealelor cu gluten pentru indivizii susceptibili. Stomatita aftoasă recurentă (SAR) ar putea fi unica manifestare a ESG. Obiectivul acestui studiu a fost de a determina prevalenţa enteropatiei sensibile la gluten (ESG) într-un grup vast al pacienţilor cu SAR şi evaluarea eficacităţii dietei gluten free (DGF), asupra îmbunătăţirii leziunilor aftoase la cei care erau diagnosticaţi cu ESG.

METODE:

Două sute şi patruzecişişapte pacienţi cu SAR erau incluşi. Pacienţii aveau cel puţin trei atacuri aftoase pe an. Pacienţii erau investigaţi pentru anticorpi antiendomisium IgA (EMA), anti-transglutaminasă tisulară IgA (TTG) şi nivelul IgA seric. Acei cu serologie pozitivă au trecut prin biopsiile endoscopice ale mucoasi duodenale iar pacienţii cu serologie negativă au fost excluşi. Diagnosticul de ESG a fost bazat pe teste serologice pozitive şi histologie duodenală anormală. Pentru pacienţii cu ESG, a fost recomandată dieta fără gluten.

REZULTATE:

Şase din 247 de pacienţi SAR au avut pozitiv doar testul TGT, iar unul a avut pozitiv testul AEM şi TGT. Toţi cei 7 pacienţi cu teste serologice pozitive au parcurs biopsiile duodenale. Constatările histologice erau compatibile cu ESG la toţi dintre ei. (Marsh I pentru 4 pacienţi, Marsh II şi Marsh IIIB la unul dintre ei). Vârsta medie a pacienţilor ESG era 27.42 +/- 10.56 ani (interval, 13 către 40). Sufereau de SAR pentru o durată medie de 4.5 ani. Toţi cei 7 pacienţi ESG nu au răspuns la tratamentele anti-aftoase, incluzând corticosteroizi topici, tetraciclină şi colchicină. Patru pacienţi au aderat la o dietă gluten-free strictă au demonstrat îmbunătăţiri notabile ale leziunilor lor aftoase după o perioadă de 6 luni.

CONCLUZII:

O minoritate semnificativă (ex. 2.83%) de pacienţi SAR au ESG. Ceea ce ar putea fi comparat cu prevalenţa 0.9% a ESG pentru populaţia generală în Iran. Acest studiu sugerează că evaluarea pentru boala celiacă este oportună la pacienţii cu SAR. Suplimentar, lipsa unui răspuns la tratamentele anti-aftoase convenţionale ar putea fi un indicator de risc suplimentar.

stomatita aftoasă recurentă, aftoasa

SURSA: Gluten sensitivity enteropathy in patients with recurrent aphthous stomatitis.

ARTICOLE RECOMANDATE

Mesajul tău...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.