Broscuţa – Ion Băieşu

ARTICOLE RECOMANDATE

• Nervi – Ion Băieşu
• Oricine poate fi sedus, nu o luaţi prea în serios

Soţia plecase undeva cu o treabă (nu are importanţă unde) pentru trei zile, şi din nu ştiu care motiv, s-a întors mai devreme cu o zi. A deschis uşa cu cheia proprie şi, aşa cum se întâmplă uneori atât în viaţă, cât şi în literatură, îl găsi pe soţul ei cu una în pat. Era o brunetă, o puştoaică, cam cârnă şi cu pistrui pe faţă. Dormea. Soţul, auzind yala, transpiră de spaimă, o trezi cu cotul şi o anunţă: fii atentă, a venit soţia. Soţia, văzând scena, se îngălbeni, întrebă ce înseamnă asta şi se prăbuşi pe un fotoliu. I se făcuse rău. Soţul veni lângă ea şi o frecă cu spirt si cu oţet pe la tâmple, o sfătui să fie calmă, răstimp în care tânăra brunetă şi pistruiată a avut timp să se îmbrace şi să iasă pe uşă, nu înainte de a spune cu decenţă bună seara. Soţia, încă năucă de întâmplare, îl privi fix pe soţ şi îl întrebă din nou ce înseamnă asta. Adică, cu alte cuvinte, cerea o explicaţie. Adică de unde şi până unde apăruse în patul lor conjugal acea tânără brunetă şi goală, care era explicaţia, cum era posibilă o asemenea neruşinare din partea lui, bărbat de 50 de ani, căsătorit de douăzecişicinci de ani, cu fată şi băiat căsătoriţi, care la rândul lor au şi ei copii?! Cum fusese posibil să comită el aşa ceva? Cum? De ce tăcea, de ce nu dădea o explicaţie, cum ajunsese să decadă în asemenea hal încât să aducă o femeie în lipsa ei?

Soţul o privi uimit, aproape stupefiat. Nu înţelegea de ce se agită, când ştia foarte bine că asta îi face rău, nu înţelegea de ce nu e calmă. Adică lucrurile astea nu se pot discuta fără să se ridice glasul, fără nervi, fără scandal? De ce nu avea răbdare, de ce intra în panică, doar ştia foarte bine că el nu-i ascunde nimic şi că n-a minţit-o absolut niciodată în douăzeci şi cinci de ani de când sunt împreună. Povestea era foarte simplă şi foarte scurtă, i-o spune franş, n-are de ce să se ascundă. Aseară, ieşind mai târziu de la serviciu, unde avusese o lucrare de terminat, era oarecum obosit, a simţit nevoia de puţin aer liber, drept pentru care s-a urcat în „Fiat” şi a plecat spre Snagov. După ce s-a plimbat puţin prin pădure, a pornit înapoi spre casă, mergea încet, era seară, aprinsese farurile, pe jos era ud, tocmai picase o ploicică, şoseaua liberă, îşi aprinsese o ţigară, dăduse drumul la radio. Când, la un moment dat, atenţia îi fu atrasă de ceva mişcător care se afla pe mijlocul şoselei. Era o broscuţă. Milos cum e, a oprit, ca să n-o calce. Broscuţa a trecut prin faţa maşinii, a dat să sară în iarbă, dar s-a răzgândit şi s-a întors către el şi i-a zis: „Nene, nu mă iei şi pe mine să mă plimbi cu maşina ta?” La care el şi-a zis: „De ce nu?” iar ea s-a urcat şi s-a aşezat cuminte pe scaunul din faţă, n-a scos un cuvânt până acasă. Aici, ea l-a întrebat: „Nene, te superi dacă vin şi eu cu tine puţin în casă?” El a zis: ,,-Da, vino!”, şi ea a venit. El s-a dezbrăcat şi s-a culcat în pat, drept care broscuţa a făcut hop şi a sărit şi ea în pat. Asta-i culmea, a zis el, dar în clipa următoare broscuţa s-a transformat pur şi simplu într-o fată brunetă şi pistruiată, exact fata pe care o văzuse cu zece minute înainte. „Ce înseamnă asta?” a întrebat el, intrigat şi uimit de fenomen, la care ea i-a răspuns foarte simplu că nu era nimic grav şi ieşit din comun. Nu cu mult timp în urmă făcuse, împreună cu un grup de prieteni şi prietene, o excursie în munţi, acolo ea se rătăcise şi se întâlnise cu o zână rea, care, invidioasă pe frumuseţea şi tinereţea ei, o transformase în broscuţă, urmând ca blestemul să-şi piardă puterea doar atunci când un bărbat avea s-o ia într-o masină marca „Fiat” şi s-o ducă în patul său. Ceea ce se şi întâmplase. Pentru că ăsta era adevărul: dacă el nu o vedea pe şosea şi nu o lua cu el şi nu o aducea acasă, fata ar fi rămas şi acum broscuţă, ba, mai mult, putea s-o calce o maşină şi să moară fără să-şi mai revină la starea ei normală de om. Asta a fost întâmplarea, ce atâta scandal şi atâţia nervi pentru o nimica toată?

Soţia ascultă povestea pur şi simplu mută de uimire. Ia te uită ce întâmplare îi spunea soţul ei, pe care îl cunoscuse cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, când era şeful ei de serviciu şi o chemase odată la el în birou şi o sărutase cu forţa, iar ea îi dăduse o palmă, drept pentru care a doua zi şi-au făcut analizele şi s-au căsătorit, de a rămas toată instituţia uimită. Soţul ei, un om care se dovedise de o hărnicie proverbială, de o cinste tot proverbială, un tată minunat, vesel, atent, drăguţ, care la cei 50 de ani arăta excelent, sportiv, muşchiulos, cu părul grizonat pe la tâmple, soţul ei, pentru care ar fi fost în stare să-şi dea şi viaţa, pe care îl diviniza, omul acesta o înşela! O înşela în propria lor casă şi, nu numai atât, dar o minţea cu o neruşinare absolut fără margini, însăilându-i o poveste absolut stupidă, o poveste de adormit copii sugari, o stupizenie, o imbecilitate, o… Da, e clar, va trebui să-l părăsească, altă cale nu există, nu se poate trăi sub acelaşi acoperiş cu un om care e în stare de asemenea fapte. Dacă ar fi înşelat-o decent, fără ca ea să ştie nimic, poate l-ar fi iertat, dar aşa, nu, va pleca acasă la părinţi. Adică nu, nu la părinţi, pentru că dintre părinţi mai trăia doar tatăl, retras singur la Bârlad, într-o căsuţă părăginită, bătrânul se cam luase de băutură, mă rog, de asta l-ar lecui ea, dar ce face cu serviciul, ce rost are să se mute în provincie? Se va duce la fiica ei care e căsătorită cu un inginer, un băiat foarte bun şi cumsecade, au două camere în Balta Albă, va dormi cu fetiţa lor, Alice, o răsfăţată de 2 ani jumate, care plânge toată noaptea dacă nu e legănată în braţe, şi atunci ea cum o să se ducă a doua zi la serviciu? Năucă de somn, cu nervii zdrenţuiţi, numai asta mai lipsea la astenia ei cumplită.

Se va duce să locuiască la fiul ei, profesor de desen, şi el are tot două camere la bloc, dar, din păcate, nu sunt separate şi, decât să dea nas în nas cu noră-sa, care se vopseşte ca o paiaţă şi care vorbeşte vulgar si pe nas, mai bine lipsă. Se va duce la mătusa Florenţa, care e singură, domnişoară bătrână, garsonieră centrală, pensionară liniştită, dar care fumează patruzeci de ţigări „Mărăşeşti” pe zi, pute la ea în casă mai rău ca într-o tutungerie, put hainele, mobilele, pereţii, de-ţi vine să-ţi verşi maţele. Mai avea o mătuşă, şedea prin Ferentari, dar fusese demolată, o mai fi trăind? Sau să meargă la Geta, colega ei de serviciu, pe care a părăsit-o soţul, dar care e cam plicticoasă şi plângăcioasă. Nu, ar fi penibil să stea două femei părăsite la un loc… Atunci unde să se ducă, unde să se ducă? Eventual să-şi refacă viaţa cu un alt bărbat, eventual părăsit şi el de soţie… Nu, nu, ce să refacă, ce să… Mai bine singură, o să aibă o pensie, o să…

Soţul terminase povestea cu broscuţa de un sfert de oră şi era uimit că soţia lui nu-i spunea nimic, nu-i dădea nici o replică, la ce se gândea?

— La ce te gândeşti, dragă? o întrebă el, nedumerit.

— Mă gândeam, spuse ea tresărind, cu ochii în lacrimi, că ai făcut un gest umanitar, dragul meu. Numai tu ai fi fost în stare să opreşti maşina, să iei o biată broscuţă şi s-o aduci acasă, ca s-o scapi de un blestem, numai tu eşti în stare de un asemenea gest.

După care îşi lipi capul de pieptul lui şi izbucni în plâns. Bărbatul o lăsă să plângă pe săturate, apoi confirmă, sec:

— Da, a fost un gest.

adulter, mariaj, familie, compromis, fidelitate, infidelitatea