Dumnezeu la saxofon, dracu la vioară – Alexandra Gulea (2004)
Mâncat, dormit, luat medicamente; mâncat, dormit, luat medicamente; şi iar dormit. Acestea sunt singurele activităţi ce par să anime viaţa de zi cu zi a trei sute de oameni care trăiesc într-un spital psihiatric din România, într-o regiune uitată undeva între capitala Bucureştiului şi sudul Carpaţilor. Ritmul neschimbat pe care organismul îl adoptă între tratament şi starea de veghe, se aseamănă cu cel al sondelor de petrol care alcătuiesc peisajul din jurul stabilimentului. Din postura unui locatar al azilului, camera încearcă să ne prezinte din interior această rutină zilnică, aceste mărunte fapte în lupta pentru supravieţuire. Ne lasă să observăm povara apăsătoare a pereţilor dormitoarelor şi coridoarelor, să auzim uşile scârţâind, să auzim veşnicele strigăte ale îngrijitorilor, să percepem vidul interior al fiinţelor înconjurate de ziduri umane.
Trei sute de pacienţi sunt îngrămădiţi uneori câte doisprezece în cameră, într-un spital psihiatric din Gura Ocniţei. Rutina zilnică se reduce la tratament, somn şi masă, fără nici un fel de terapie sau program de reintegrare. Internaţii cu orice antecedente (fie handicapaţi mintal, fizic sau cazuri sociale) sunt abandonaţi fără speranţa de a părăsi acest loc, fără perspectivă, fără viitor.
Astfel, locatarii şi-au creat propria lor comunitate închisă. Înăuntrul acestei societăţi exclusiviste, oamenii se împrietenesc, se căsătoresc şi iar se despart. Fac comerţ cu ţigări şi cafea care au ajuns să înlocuiască moneda oficială. Şi în plus de toate, muzica aduce nişte culoare în această mărginire, şi le permite să viseze la o altă lume.
Filmul realizat în cadre statice şi precise, reflectă imobilitatea vieţii de zi cu zi din azil şi oferă în acelaşi timp o impresionantă mărturie a dorinţei omului de supravieţuire.
comisioane; tratamente; spital; psihiatric; corupţie
ARTICOLE RECOMANDATE
4 Comments
Mesajul tău...Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Tuturor care dau de psihiatri in ziua de azi le spun sa incerce o alta varianta! Nu cred sub nici o forma in ceea ce poate face “bine” un medicament care se joaca cu sistemul nervos al pacientului. Nu am vazut nici macar un singur caz de boala psihiatrica in Romania tratat cu adevarat! In afara ca te transforma intr-o leguma si se spune familiei ca: “Da, sunt si efecte secundare, dar asta e…”, in afara ca o tin ca orbii de bata de medicamentele lor, ca sa poata fiecare asa zis doctor, sa-si asigure comisionul de la firma de medicamente (ca asta este adevarul), te prostesc ca-s generatii noi de medicamente si ca te vor face bine… dar nu se intimpla nimic de fapt! Beneficiezi doar de a fi pur și simplu un cobai!
Am trecut concret printr-o situatie de viata din care nu mai ieseam vie daca nu aveam un organism rezistent si un psihic echilibrat! Veti spune ca am fost un caz special si o exceptie. E adevarat, insa am stat fortat in acel mediu si am vazut exact ce se intampla. Am vazut pacienti care puteau cu o simpla psihoterapie, sa se reechilibreze, sa nu necesite internare ci doar familia sa fie instruita cum sa le asigure cele necesare, un climat psihoafectiv adecvat, insa au fost instruiti de medici ca daca nu-si iau tratamentul va fi dezastru… Am vazut cum nu esti bagat in seama de nimeni o data internat si daca ti se pune o eticheta ca esti bolnav si gata, nimeni nu se gindeste ca poate nu e chiar asa. Cum orice momente din viata cuiva care intr-un alt mediu (nu spital), sunt considerate simple iesiri, pe care le are orice om normal care munceste si are un grad de stres, sunt considerate: “simptome” si “valorificate ca atare”, si te transforma peste noapte dintr-un om normal, intr-un bolnav psihic daca exista medici “motivati” sa-ti puna un diagnostic si sa-ti ia libertatea!
Nimeni nu vorbeste despre faptul ca o data ce un om ia acele medicamente, niciodata nu va mai fi la fel si ca acea situatie s-ar putea rezolva si altfel. Vor doar sa te faca dependenti de ei, si sa te lege de un mod de viata in care vei fi considerat un vesnic handicapat, un om care practic nu mai dispune de el insusi, un om care daca familia vrea sa scape de el, o poate face lejer. Am vazut cu ochii mei oameni care au fost internati pt ca familia dorea sa se scape de ei si sa le ia casa. Si au reusit! Iar acei oameni asa zisii bolnavi, sunt morti, tratamentul se pare ca a fost “extrem de eficient”, rudele au ramas cu casa si nimeni nu le face poate face nimic! O lipsa de rezistenta la tratament… sau efecte adverse care n-au fost prea bine suportate de pacient…
Sunt si medic, nu doar cadru operativ in rezerva, mi-e rusine sa spun ca am colegi medici psihiatri! Din punctul meu de vedere, Mengele e o mica poveste!
SURSA: Prescrierea medicamentelor pe reţetă, la loc comanda!
Eu plang cand vad asa ceva :(
Karma accelerata …