Peptidele alimentare opioide, inhibă absorbţia cisteinei cu efecte redox şi epigenetice
Publicat online: 5 iunie 2014
Rezumat
S-a raportat că intervenţiile dietetice precum dietele fără gluten şi fără caseină, ar îmbunătăţi simptomele intestinale, autoimune şi neurologice, la pacienţii cu o diversitate de condiţii; în orice caz, mecanismul fundamental al beneficiilor unor astfel de diete rămâne neclar. Programarea epigenetică, incluzând metilarea CpG şi modificările histonelor manifestate pe durata dezvoltării postnatale timpurii, pot influenţa riscul de boală de-a lungul vieţii, iar o astfel de programare ar putea fi modulată de către factori nutriţionali precum laptele şi grâul, în special în timpul tranziţiei de la o dietă bazată pe lapte, la una care include alte forme de nutriţie. Digestia hidrolitică a caseinei (o proteină principală a laptelui) şi a gliadinei (o proteină provenită din grâu), eliberează peptide cu activitate opioidă, iar în studiul de faţă demonstrăm că aceste peptide alimentare opioide bogate în prolină, modulează asimilarea cisteinei în celulele neuronale umane şi gastrointestinale epiteliale (GI) de cultură, pe calea activării receptorilor de opioizi. Scăderile în asimilarea cisteinei erau asociate cu modificări ale glutationului antioxidant intracelular şi metil-donorul S-adenosilmetionină. Peptidele opioide provenite din caseina bovină şi umană au crescut metilarea la nivelul întregului genom în zona poziţiei de start a transcripţiei, cu un ordin de putere similar inhibiţiei lor pentru asimilarea cisteinei. A fost observată expresia alterată a genelor implicate în homeostazia redox şi a metilării. Aceste rezultate ilustrează potenţialul peptidelor provenite din lapte şi grâu de a exercita modificări antioxidante şi epigenetice care ar putea fi în special importante în timpul tranziţiei postnatale de la nutriţia placentară la cea GI. Diferenţele între peptidele provenite din laptele uman şi bovin, ar putea contribui la diferenţe de dezvoltare între sugarii hrăniţi la sân şi cei pe formulă. Capacitatea antioxidantă limitată, cauzată de peptidele opioide provenite din grâu şi lapte, ar putea predispune indivizii susceptibili către inflamaţie şi oxidare sistemică, explicând în parte beneficiile dietelor fără gluten şi caseină.
efecte; epigenetice; opioide; gluten; caseină
SURSA: Food-derived opioid peptides inhibit cysteine uptake with redox and epigenetic consequences
ARTICOLE RECOMANDATE