Răspuns la tratamentul ortomolecular – Introducere
ARTICOLE RECOMANDATE
Orthomolecular Treatment Response – fragmente
Autor: Raymond J. Pataracchia, B.Sc., N.D.1 Clinica de Cercetare Medicală Naturopată, 20 Eglinton Avenue East, Suite#441 Toronto, ON, Canada, M4P 1A9.
Rezumat
Următoarele şase studii de caz ilustrează scenariile de evaluare şi tratament obişnuite în psihiatria ortomoleculară. Aceste cazuri reprezintă o mostră a patologiilor frecvent întâlnite în sănătatea mintală. De la caz la caz, observăm nu doar o suprapunere comună a simptomelor, dar de asemeni o suprapunere a dezechilibrelor biochimic-nutritive. Dezechilibrele înfăţişate aici, sunt larg răspândite într-o serie de condiţii psihiatrice. Tehnicile de laborator avute în vedere pentru evaluare, ajută în axarea pe dezechilibrele biochimic-nutritive relevante. În concordanţă cu tratarea acestor dezechilibre, observăm că pacienţii ating o stare de sănătate mentală mai bună şi bunăstare fizică.
Introducere
Cu doi ani în urmă Dr. Abram Hoffer M.D., Ph.D., acum decedat, a sugerat să public aceste cazuri adăugând strategia de evaluare şi tratament. Când Dr. Hoffer a citit, a avut de comentat că „aceste cazuri sunt cea ce oamenii vor să audă.” Atât de puţine articole explică strategia de tratament într-un format ‘serie de caz’ şi consider acest lucru esenţial în evoluţia dezvoltării bazei informaţionale a psihiatriei ortomoleculare. Acest articol oferă o argumentaţie viabilă de tratament pentru practicieni. După părerea mea, cazurile sunt o mostră tipică a patologiilor întâlnite frecvent în sănătatea mintală. De la caz la caz, expunerile dezvăluie o suprapunere a simpomelor şi dezechilibrelor metabolice întâlnite în mod uzual. Strategia mea clinică implementează utilizarea unei baterii de teste avute în vedere, ce stabilesc profilul biochimic la nivel de referinţă. Pe măsură ce tratamentul avansează, eu doar estimez trendurile importante pentru analize. M-aş aştepta să întâlnesc o îmbunătăţire corespunzătoare continuă, şi în multe cazuri o completă modificare a simptomelor, după ce dezechilibrele biochimice importante sunt reversate. Pacienţii din aceste studii de caz şi-au dat acordul de a publica istoricul şi constatările asociate lor.
Studii de caz
Cazul 1: Depresie cronică şi anxietate, bărbat, 46 ani
Cazul 2: Anxietate cronică şi depresie, femeie, 47 ani
Cazul 3: Schizofrenie, bărbat, 18 ani
Cazul 4: Tulburare schizoafectivă, bărbat, 41 ani
Cazul 5: Tulburarea deficitului de atenţie (ADD) /dislexie, bărbat, 42 ani
Cazul 6: Depresie cronică, femeie, 56 ani
Este „recuperarea” posibilă prin tratamentul cu neuroleptice?
În discuţiile mele cu psihiatrii, nu i-am auzit vreodată spunând că tratamentul convenţional cu neuroleptice va oferi posibilitatea ‘recuperării’ pentru mai mult de 10-25% din pacienţi. 66% din cazurile de schizofrenie nu obţin remisia completă a simptomelor cu tratament neuroleptic.20 33% din cazuri resimt ‘tulburare cognitivă persistentă şi asociată cu lipsa dispoziţiei, motivaţiei şi răspunsurilor comportamentale.21 După un episod psihotic, 30-40+% dintre cei cu schizofrenie complianţi trataţi cu neuroleptic care au un răspuns „pozitiv”, vor avea o recădere în decurs de 1 an.22,23 Riscul cel mai ridicat de suicid apare în primii 5 ani – „perioada critică”.24 15% din cazuri vor reuşi finalizarea prin suicid.25 Cel mai bun scenariu de caz, este cel al intervenţiei neîntârziate la primul episod, cu cea mai scăzută doză eficientă de neuroleptic şi psihoeducaţie adjuvantă, prevenirea recăderii şi intervenţie psiho-socială.26 Aceşti pacienţi „sunt mai predispuşi spre a lua tratament la finalul primilor 3 ani… mai maleabili… mai predispuşi către prescrierea medicaţiei atipice… cu şanse mai mari să revină la locul de muncă sau educaţie… mai multe şanse să continue viaţa cu familiile lor… mai puţine şanse de a suferi depresie în măsura în care să necesite antidepresive… de a comite încercări de sinucidere… mai puţin probabil de a suferi recăderi şi respitalizare… mai puţine şanse de a fi internaţi involuntar în spital.” Un studiu dublu orb în USA (studiul PRIME) a desemnat pacienţii cu schizofrenie grupurilor pe olanzapină versus placebo. După 1 an de tratament, cercetătorii au constatat că olanzapina nu oferea avantaje faţă de placebo; ambele grupuri au experimentat evoluţii similare şi înrăutăţirea simptomelor psihotice.27 Pacienţii de obicei au o slabă calitate a vieţii, iar majoritatea rămân dependenţi de părinţi şi puţini au joburi calificate şi plătite.28
Riscurile sedării neuroleptice
Neurolepticele sedează zonele creierului care necesită ajustare, și atenuează efectul nutrienților reducând totalul țesutului disponibil asupra căruia se poată acționa. Din experiența mea, pacienții tratatați ortomolecular care au fost pe neuroleptice mai mult de șase până la doisprezece luni, au progrese până la un nivel de 40-60%. Evoluția ulterioară depinde de menținerea unor doze eficiente de tratament mai scăzute.30,31 Mulți din acești pacienți au dificultăți în a rămâne stabili pe doze mai scăzute de neuroleptic, din cauza reapariției simptomelor.
Olanzapina și alte neuroleptice sunt asociate cu psihoza de rebound sau psihoza supersensibilă (PSS), care este un efect de decompensare a receptorilor, secundar renunțării la neuroleptic.32-35 Mulți psihiatri argumentează că reapariția simptomelor după renunțarea la neuroleptice, este cauzată de scăderea dozei unui medicament în curs de stabilizare. Acestea fiind spuse, nu puteți exclude influența adictivă secundară numărului alterat de receptori ai neuronilor succesori. Ceea ce înseamnă că printr-o blocadă neuroleptică a neuronilor succesori, există o compensare firească de suprareglare a receptorilor neuronilor succesori, și de a produce un număr mai mare de receptori care sunt de asemeni blocați de către neuroleptic dacă este asigurat în cantități suficiente. Când doza medicamentului neuroleptic este mai târziu abandonată, blocada receptorilor este ridicată, iar neurotransmițătorul din fanta sinaptică este liber să se conecteze la neuronul succesor cu un număr mai mare de receptori. Rezultatul final este semnalizarea excesivă a neuronului succesor, având drept consecință supersensibilizarea prin denervație clasică, iar uneori moarte neuronală; două studii excelente ale lui Gur și colab. și Chakos și colab. discută descoperirea pierderii țesutului cerebral.36,37 Este nevoie ca mai mulți cercetători să deruleze studii de acest tip, pentru a explora mai departe potențialul neurolepticelor de a provoca afectarea iatrogenică a creierului și psihoză, ca efecte secundare ale renunțării. Potențialul de rebound al neurolepticului ar trebui să fie inclus în discuția premergătoare tratamentului dintre psihiatru, pacient și membrii familiei.
Prin administrarea prelungită s-ar putea instala diskinezia tardivă. Acesta nu este un fenomen neobișnuit. Simptomele includ atârnarea limbii, plescăirea buzelor, și smucituri sau zvârcoliri ale extremităților. Acestea pot fi permanente dacă interneuronii colinergici ai corpului striat sunt distruși. Acestea se crede că se intersectează cu episoadele SPP. 38
Neurolepticele sunt asociate cu sindromul metabolic și mortalitate prematură. Câteva rezumate relatează cum neurolepticele (în special cele atipice) provoacă sindrom metabolic, incluzând diabet, creștere în greutate, hiperglicemie, dislipidemie și hipertensiune. În discuțiile despre rezultatele neurolepticelor, unii cercetători menționează: „persoanele cu tulburări mentale majore pierd între 25 și 30 de ani din durata vieții, în comparație cu populația generală, în primul rând din cauza mortalității cardiovasculare.” 39,40
Discuţie asupra răspunsului la tratamentul ortomolecular
Realinierea dezechilibrelor biochimice şi nutriţionale este un aspect fundamental al tratamentului ortomolecular. În această comunicare, întâlnim utilizarea testelor de laborator avute în vedere şi a altor metode de evaluare naturopate eclectice. Această abordare este avansată şi ne ajută să definim dezechilibrele biochimice şi nutriţionale care prezintă o necesitate extremă de a fi corectate. Inversând dezechilibrele biochimie-nutrient, observăm o corelaţie pozitivă directă cu progresul pacientului. Aceste dezechilibre sunt larg răspândite în patologia sănătăţii mintale. Efectele tratamentului au ramificaţii importante asupra rezultatului după cum s-a discutat mai sus.
Referinţe: vezi sursa
tratamentul ortomolecular; răspuns; remisie
ARTICOLUL INTEGRAL – Orthomolecular Treatment Response