Teste pentru toate tipurile de intoleranţă la gluten

ARTICOLE RECOMANDATE

• Nenumăratele capete ale intoleranţei la gluten
• Analize de laborator pentru schizofrenie şi tulburarea bipolară
• Cine mananca paine?
• Omiterea bolii celiace în medicina de familie: importanţa generării ipotezei

Intoleranţa la gluten: o problemă tot mai stringentă /fragm. pag.9-12

Încă din 1980, testarea pentru boala celiacă în special şi alte intoleranţe la gluten, a devenit destul de variată şi sofisticată. Există multe opţiuni pentru determinarea naturii şi dimensiunii problemei, cu grade variabile de precizie şi specificitate. În stabilirea testelor care trebuie făcute, limitările bugetului ar putea fi factorul cel mai decisiv pentru unii oameni. Cei care deja au obţinut uşurarea permanentă printr-o dietă fără gluten, ar putea alege să nu facă niciun test orice ar fi. Din nefericire, fiindcă boala celiacă a fost de mult considerată a fi o manifestare rară în această ţară, este rar suspectată şi rar diagnosticată, în special când simptomele ei sunt altele decât cele gastrointestinale (Fasano, 2006).

Cine ar trebui testat?

Oricine cu simptome clasice de boală celiacă:

• Diaree cronică
• Malabsorbţie
• Distensie abdominală
• Scădere în greutate

Suplimentar, testarea ar trebui avută în vedere de oricine este considerat cu risc înalt pentru boala celiacă. Între aceşti indivizi sunt incluşi (listă parţială):

• Toate rudele de gradul I din familia celor cu intoleranţă non-celiacă la gluten sau boală celiacă;
• Toţi diabeticii dependenţi de insulină  şi toate rudele lor de gradul I;
• Toţi pacienţii cu tiroidită autoimună (atât hipotiroidism cât şi hipertiroidism) şi rudele lor de gradul I;
• Toţi pacienţii cu boli neurologice şi neuromusculare din cauze necunoscute, incluzând convulsiile şi ataxia;
• Toţi pacienţii cu deficit de fier sau anemie feriprivă din cauze necunoscute;
• Toţi copiii care manifestă creştere întârziată sau insuficienţă a dezvoltării, sau care sunt avuţi în vedere pentru diagnostic de ADHD şi alte tulburări de învăţare, incluzând autismul (toţi copii care au Diabet de tip I, înălţime scăzută şi ficat mărit cu transaminaze crescute ar trebui cu siguranţă investigaţi)
• Toţi pacienţii cu aminotransferaze repetat crescute şi insuficienţă hepatică;
• Toate femeile cu amenoree, infertilitate, sau pierderi de sarcină recurente, care pot fi complicaţii ale BC;
• Alte grupuri de risc, incluzând pacienţii cu sindrom Down şi cei cu deficienţe IgA (Braly et al., 2002, p. 57-8; www.gdx.net, 2005)

Testele:

• Dieta eliminării

Acesta este cea mai simplă, cea mai ieftină, şi neinvazivă modalitate şi ar putea fi suficientă pentru cei cu simptome gastrointestinale sau neurologice. Eliminarea tuturor alimentelor conţinând gluten, suplimente şi medicamente pentru două săptămâni până la o lună, ar trebui să asigure destul timp pentru vindecarea simptomelor. Dacă problema este boala celiacă, reintroducerea glutenului va determina simptome spectaculoase (Bauman, 2005). Cei cu intoleranţă non-celiacă la gluten ar putea afla că pot consuma mici cantităţi de gluten după perioada de abstinenţă.

• Testarea pentru Alergii Alimentare (IgE) şi Intoleranţe Alimentare (IgG) (Lipski, 1996)

Acesta ar putea fi cel mai bun mod de a începe să afli dacă alte alimente au vreo contribuţie în problemele digestive. Ambele teste pot fi făcute pe ser, dar IgG poate fi de asemeni făcut cu analiza picăturii de sânge. IgG este util în determinarea prezenţei intestinului permeabil, alergiilor cu debut întârziat, şi posibilităţii unei condiţii de toxicitate hepatică (Braly et al., 2002, p. 69).

• Testarea Intestinului Permeabil

poate ajuta la stabilirea afectării tractului intestinal, încât să permită accesul proteinelor în sânge, cea ce poate ajuta la stabilirea gradului daunelor exercitate asupra altor ţesturi din organism. Dacă BC nu este prezentă, dar glutenul este încă o problemă, intestinul permeabil cauzat de alţi factori iritanţi, poate permite peptidelor glutenului să distrugă alte ţesuturi. Acest test poate de asemeni ajută să stabilim dacă tractul intestinal este în curs de vindecare, prevenind necesitatea biopsiilor ulterioare (Braly et al., 2002, p. 67).

• Testele serologice folosite în mod obişnuit pentru testarea bolii celiace, includ:

1. Imunoglobulina A (IgA) totală: Pacienţii celiaci sunt de 10-15 ori mai predispuşi decât populaţia generală pentru IgA scăzut. Testând asta, ajută la identificarea fals-negativelor pentru celelalte teste serice  (gdx.net, 2005).
2. La cei cu IgA normal, cei mai buni predictori al bolii celiace, sunt testele pozitive pentru anticorpi anti-transglutaminază tisulară (tTG) IgA şi antigliadină  (AGA) (o clasă de IgG), (Helms, 2005). tTG-IgA are o precizie de 98.2% şi o specificitate de 94.2% pentru BC (www.gdx.net, 2005). Acestea, împreună cu tTG-IgG (mai jos), sunt de asemeni cele mai bune teste pentru pacienţii asimptomatici (Collin et al., 2002).

Notă asupra anticorpilor antigliadină:

• Creşterile sunt posibile la oamenii fără BC.

• Sunt cei mai buni markeri la copiii sub 2 ani care încă nu produc alţi anticorpi pentru diagnostic.

• În combinaţie cu un EMA pozitiv, sunt în proporţie de aproape 100% predictivi pentru vilozităţi intestinale aplatizate (Helms, 2005).

• Spre deosebire de EMA şi tTG, anticorpii antigliadină nu sunt autoanticorpi. Sunt anticorpi împotriva proteinelor responsabile pentru apariţia intoleranţei la gluten (Hadjivassiliou et al., 2002), şi prin urmare, pot ajuta să diferenţiem boala celiacă de intoleranţa non-celiacă la gluten.

• Anticorpii antiendomisium (EMA)

Ţesutul conjunctiv care delimitează fasciculele musculaturii netede, este numit endomisium, iar niveluri ridicate de anticorpi împotriva acestui ţesut sunt comune în boala celiacă (gdx.net, 2005). Un test pozitiv EMA-IgA este predictiv 97% pentru enteropatie glutenică (gdx.net, 2005).

Rezultate false ale testelor sunt posibile, dar diferite combinaţii de anticorpi ale testelor anterioare pot fi folosite pentru a confirma sau exclude boala celiacă. Celiac Support Guide de la Genova Diagnostics Lab (www.gdx.net), conţine o explicaţie detaliată a testelor anterioare.

• Când analizele serice sunt pozitive pentru boala celiacă, standardul de aur pentru confirmarea bolii celiace a fost şi rămâne o biopsie a intestinului subţire, pentru confirmarea distrugerii mucoasei. Din nefericire, din cauza naturii subiective a interpretării acestor teste, şi din cauza afectării mucozale neuniforme, rezultatele fals negative sunt destul de obişnuite (Hadjivassiliou et al., 2002).
• Anul 2006 a oferit progrese ulterioare în domeniul testării serologice. Într-un studiu, combinaţia a trei teste – tTG, anticorpii antiactină şi nivelurile de zonulină serică – a oferit o valoare predictivă pozitivă de 100% la pacienţii cu risc înalt pentru boală celiacă (Fasano, 2006).

O notă asupra testării sângelui: aceste teste trebuie făcute în timp ce pacientul consumă gluten, dat fiind că o dietă fără gluten, chiar dacă este încercată de foarte puţin timp, poate reduce vizibil orice reacţii potenţiale.

• Testarea genetică

este de asemeni disponibilă pentru markerii DQ2 şi DQ8. Aceasta este rezervată cel mai probabil pentru cei cu rezultate neclare de la alte teste de sânge.

• Testarea rectală cu gluten

Acesta nu este testul preferat al oricui, dar poate fi foarte bine cel mai bun test la ora actuală pentru constatarea intoleranţei la gluten. Implică recoltarea unei mostre de referinţă din mucoasa rectală cu un beţişor şi apoi introducerea unei mixturi glutenice în poziţia de biopsie. După 4 ore (sau mai mult), o a doua biopsie va evidenţia orice răspuns imun care apare ca răspuns la gluten. Acesta este un test specific la gluten. Este mai ieftin şi cu mult mai puţin invaziv decât o biopsie, şi reduce de asemeni erorile potenţiale ale biopsiilor. De asemeni va identifica intoleranţa până la 6 luni după începerea unei diete făra gluten, cea ce este o problemă cu testele serologice şi biopsia intestinală (Braly et al, 2002, p.74).

• Cel mai nou test disponibil este un examen coprologic care detectează anticorpii antigliadină direct din intestin. Dezvoltatorul acestui test, Kenneth Fine, M.D., afirmă că este 100% eficient în capacitatea sa de a identifica boala celiacă şi că o poate detecta în fazele ei de început, înainte ca anticorpii să fie prezenţi în sânge (Fine, n.d.). Testul pare a fi foarte promiţător, dar este probabil prea nou pentru a i se acorda credit în totalitate. Toate aprecierile favorabile pe care le citim despre succesul său, vin chiar de la Dr. Fine. Un studiu european publicat în 2006 care a analizat două teste fecale pe doi copii cu BC simptomatică, a relevat că erau agenţi nesiguri de investigare ai bolii, cu specificitate înaltă, dar precizie foarte scăzută (Kappler et al., 2006). Investigau tTG, şi de asemeni AGA.
• O biopsie cutanată poate determina prezenţa dermatitei herpetiforme, manifestarea cutanată a bolii celiace.

teste; analize; intoleranţa la gluten; diagnostic

SURSA: Gluten Sensitivity: A Rising Concern pag.9- pag.12